Branding Iasi

Brand de Moldova "Mosule, ia sama de tine bine telegarii ceia, sa nu-i ia vantu; ca Iasul ista-i mare si, Doamne fereste sa nu faci vreo primejdie!" I. Creanga

Tuesday, November 14, 2006

A Night Out @ Iasi

3 EVENIMENTE, O SINGURA SEARA, UN SINGUR BILET!1. Teatru "Fuck you Eu.ro.pa!" la Ateneul Tatarasi, ora 18:00 2. Concert Nicu Alifantis & Alexandru Andries @ Teatrul Luceafarul, ora 21:00 3. Petrecere Mihai Popoviciu, The Model, Raresh si Sebo @ XS Club, ora 00:00 Biletele pot fi achizitionate anticipat, in perioada 13 - 23 noiembrie 2006, de la Libraria Carturesti si locatiile partenere la pretul de 15 RON. In seara evenimentului pretul unui bilet de acces va fi de 20 RON.

A Night Out este primul eveniment organizat in orasul Iasi care presupune pe scurt: o singura noapte, trei evenimente, trei locatii diferite, un singur bilet. Cu alte cuvinte, organizatorii asigura pe baza unui singur bilet de acces, participarea la trei evenimente de marca: concert Alexandru Andries impreuna cu Nicu Alifantis la Teatrul Luceafarul, piesa de teatru "Fuck you Eu.ro.pa!" la Ateneul Tatarasi si petrecere Mihai Popoviciu, The Model, Raresh si Sebo in Club XS. Biletele pot fi achizitionate (anticipat) in perioada 13 noiembrie – 23 noiembrie 2006, din Libraria Carturesti (parter, Iulius Mall) sau Teatrul Luceafarul, Ateneul Tatarasi si Club XS (conform programului de lucru al fiecaruia) cu valorea de 15 RON. In ziua evenimentului pretului biletului va fi de 20 RON si va putea fi achizitionat doar de la intrarea in locatiile partenere. In premiera pentru oras fiecare iesean are posibilitatea de a participa la toate cele trei evenimente din cele prezentate mai sus sau doar la acelea care i se potrivesc, doar pe baza unui singur bilet de acces. A Night Out este special nu numai prin oferta variata de spectacole, dar si prin faptul ca ca face parte din proiectul "Brand Iasi – Festival de muzica si arta contemporana" constituind astfel un prim pas (de amploare) in organizarea unor evenimente de calitate in orasul Iasi. Astfel, urmeaza ca pe viitor pana la organizarea festivalului propriu-zis sa fie organizate si alte seri de acest gen.
http://iasi.nights.ro/evenimente/a-night-out-iasi-vineri-24-noiembrie-2006/

Monday, October 23, 2006

ROLUL INDUSTRIILOR CREATIVE IN DEZVOLTAREA COMUNITATII

Iaşi, Parcul tehnologic "Tehnopolis"2-5 noiembrie 2006
Proiectul "Rolul industriilor creative în dezvoltarea comunitaţii" reprezintă o continuare a unui proiect finanţat de British Council prin secţiunea "Industrii creative" din cadrul Forumului UK - Europa de Sud-Est, în anul 2005 la Iaşi, intitulat "Iaşul creativ – Studiu de cartografiere" în urmă căruia au fost inventariate şi prezentate pe domenii de activitate – prin intermediul unui ghid tiparit şi a unui web site – cele mai importante firme şi organizaţii din Iaşi care activează în acest domeniu şi a fost branşat oraşul nostru la Reţeaua Oraşelor Creative din Sud-Estul Europei.
"Rolul industriilor creative în dezvoltarea comunitaţii" , proiect sustinut de Primaria Municipiului Iasi, Asociatii Parcului Stiintific si Tehnologic si Universitatea "Alexandru Ioan Cuza" Iasi îşi propune să organizeze un cadru adecvat dialogului şi cooperării între oamenii de decizie, reprezentanţii firmelor şi organizaţiilor ieşene care activeazăîn sectorul industriilor creative alături de creatorii şi antreprenorii individuali astfel încît aceştia să se poată cunoaşte, să se autopromoveze şi să fie capabili să realizeze proiecte comune şi să acţioneze împreună, eficient, ca grup de lobby faţă de autorităţile locale. Scopul pe termen lung al acestei acţiuni comune trebuie să fie dezvoltarea comunităţii prin sporirea ponderii economice a industriilor creative astfel încît să contribuie la consolidarea dezvoltării regionale precum şi la promovarea brand-ului Iaşului ca un important centru creativ în Europa de Sud-Est.
British Council Centre Iaşi va organiza astfel, în cadrul proiectului, o scoală de toamnă în cadrul căreia vor fi pregătiţi 25 de cursanţi aleşi dintre reprezentanţii firmelor şi organizaţiilor locale care activează în domeniu precum şi dintre studenţi, creatori şi antreprenori individuali. Aceştia vor constitui echipe interdisciplinare care, după ce vor urma cursuri teoretice şi practice de specializare, predate de specialişti britanici şi români, vor propune cîte un proiect creativ prin care să promoveze industriile creative ca un jucător economic important în dezvoltarea Iaşului şi ca element determinant în constituirea brandului oraşului nostru. Proiectul trebuie să aibă o componentă creativă, una informativă şi una practică Cel mai reuşit şi convingător proiect va primi din partea British Council un premiu în bani şi susţinere financiară pentru implementare.
Participanţii vor fi specializaţi, prin intermediul prezentărilor de caz elocvente şi a organizării unor grupuri de lucru pe fiecare secţiune cu formatori din Marea Britanie si Romania, în cinci domenii relevante pentru dezvoltarea lor profesională. Aceste domenii au fost determinate ca urmare a unui sondaj, organizat de British Council Center Iaşi şi desfăşurat în luna iulie a anului 2006, la care au răspuns cîteva zeci de persoane implicate în industriile creative şi formatori de opinie din oraşul nostru care au fost invitaţi să identifice temele asociate industriilor creative pentru care ar trebui aduşi la Iaşi formatori. Ca urmare a centralizării şi analizei cantitative şi calitative a materialului primit, echipa de coordonare a proiectului a stabilit următoarele domenii de interes:
Antreprenoriat creativ
Tehnici şi strategii de obţinere a finanţărilor
Managementul de proiect
Marketing si autopromovarea
Proprietate intelectuală

Saturday, July 22, 2006

Saturday, June 24, 2006

"Moşule, ia sama de ţine bine telegarii ceia, să nu ia vânt; că Iaşul ista-i mare şi, Doamne fereşte, să nu faci vro primejdie!... "(I.Creanga)